România, țara mea - impresii

   Călătoriile sunt o bună ocazie de a cunoaște, experimenta și învăța lucruri noi. Fiecare călătorie aduce ceva valoros cu sine, și din fiecare experiență, plăcută sau neplăcută avem de învățat. Cu fiecare călătorie întreprinsă în afara României am învățat să apreciez mai mult țara mea, să trec peste prejudecățile și stereotipurile despre români. Nu am reușit să înțeleg de ce noi, românii, avem o imagine de sine atât de proastă și ne comparăm permanent cu alte națiuni. După cum bine știm nu există pădure fără uscături. Însă, de foarte multe ori ne sar în ochi aceste uscături și nu mai vedem pădurea care este imensă și frumoasă în comparație cu uscăturile. Ca orice popor avem și noi cusururile noastre, dar din păcate le acordăm foartă multă atenție și ne turnăm cenușă în cap. Ajungem să pierdem prea mult timp cu aceste gânduri și ne blocăm într-o mentalitate ce scade imaginea față de propria persoană și propria națiune. Dacă noi gândim și ne vedem în acest fel cum să ne perceapă alții mai bine? Acest tip de mentalitate se reflectă în modul de percepție al străinilor față noi ca popor. E timpul să ne privim realist, așa cum suntem, cu bune și cu rele. Odată ce acceptăm această realitate ne putem ridica și putem îndrepta lucrurile. Ne oprim la stereotipuri și facem afirmații neadevărate, dăm vina pe sistem, pe guvern, pe conducere și pe tot ce se poate. Ne trezim tânjind după vremuri apuse... „Ce a fost România odată!” Copleșiți de această nostalgie, trăim în trecut și nu mai facem nimic în prezent, dăm vina pe actualii conducători. Dar de ce nu ne întrebăm: Eu ca cetățean îmi fac treaba? Fac ce îmi stă în putere pentru țara mea? Viitorul poate fi determinat cu faptele de azi, din prezent și nu cu trăitul în trecut. Ajungem să particularizăm lucruri ce sunt specific umane. De curând am avut ocazia de a vizita Italia. La întoarcere, la aeroport aud o doamnă în spatele meu: „Vai ce se îmbulzesc! E tipic românesc!” Oare doamna nu a fost atentă că acest fenomen se întâmplă și în altă parte, chiar și în Italia.

Când vedem lucrurile negative, ar trebui să le vedem pentru a le îndrepta și nu pentru a critica țara cu mâinile în sân. Un popor nu e format doar din conducători ci și din cetățeni care uniți pot schimba lucruri, chiar și la nivelul conducerii. De ce ne văd străinii uneori cu ochi răi? Pentru că vocalizăm foarte mult lucrurile negative și mai puțin lucrile pozitive. Nu zic să ascundem mizeria sub preș ci să fim realiști, nu e România singura țară cu probleme în conducere, în societate. Ne plângem că nu putem circula în mijloacele de transport liniștiți din cauza cerșetorilor sau că cerșetorii din străinătate sunt români. Acest fenomen se întâmplă și în alte locuri și țin să precizez că nu sunt doar români. În multe cazuri suntem mai civilizați și mai ospitalieri decât cei pe care îi considerăm foarte civilizați. E momentul să ne privim în oglindă și să ne respectăm ca persoane individuale și cetățeni ai unei țări, România. Acest respect ne va pune în valoare așa cum suntem și va atrage și respectul cuvenit a celor din jur.

Ilona Bálint – Vicepreședinte Asociația Be You

Libertatea

Sunt foarte mulți care consideră că trăind într-o societate democratică în care își pot exprima opiniile, sunt liberi. Greșit! Este cea mai mare capcană în care cădem adesea. Suntem prizonieri în propria libertate. Trăim doar cu iluzia ei fără să îi înțelegem adevărata semnificație. Ne-am întrebat vreodată ce este cu adevărat libertatea? Am răspuns sincer la această întrebare? Prizonier în liberate; știu că sună revoltător. Fiecare în parte se face vinovat de acest prizonierat. Suntem privați de adevărata liberate, fie de societate, fie de apropiați. Societatea poate suprima libertatea prin manipulare, numită mai nou convingere. Suntem manipulați, nu avem opinie proprie, nu căutăm să ne folosim gândirea rațională când e vorba de societate. În comoditatea noastră lăsăm să gândească alții pentru noi. Ne lăsăm furați de aparențe, de ceea ce transmite mass-media. Nu spun că tot ceea ce se transmite e înșelăciune. Sfatul meu este că ar trebui să facem o selecție și să acordăm mai multă atenție realității din jur pentru a nu deveni marionete în mâinile unui păpușar.

Slăbiciunile, frica, neîncrederea ne fac prizonieri, ne înlănțuie puternic atât fizic cât și spiritual. Frica este cea mai mare închisoare. De teamă ne îngrădim visele, le spulberăm, le ucidem. Ne punem limite și nu mai trăim clipa. Iar atunci când eșuăm pe oricare dintre palnurile vieții, ne lăsăm conduși de vicii precum alcoolul, tutunul și altele, crezând că acestea sunt un refugiu în fața durerii. Ne simțim bine mințindu-ne că acestea ne ajută. Cât suntem de lași, cum ne punem cătușe invizibile la mână și lanțuri grele care ne trag sufletul în abisul de durere. Nu avem curaj să ne privim problemele în față, să găsim o soluție și ne eliberăm sufletele prin adevăr, iertare și iubire adevărată.

De teama de a nu pierde lucrurile care ne sunt cele mai dragi devenim posesivi, egoiști, încercăm din răsputeri să deținem controlul. De cele mai multe ori teama devine o obsesie incontrolabilă. Și tocmai din această cauză pierdem, viața ne dă o lecție. Fiecare fuge de închisoare, vrea să evadeze din statutul de prizonier. Așadar, cum să nu ne părăsească cineva când se simte încătușat? Dar câți dintre noi învață această lecție? Câți dintre noi observă faptul că pierderile sunt provocate de teamă și de obsesia de a deține controlul? Ce s-ar întâmpla dacă am lăsa viața să decurgă pur și simplu, eliberându-ne de temeri și trăind în liniște cu speranța în suflet. La fel se întâmplă și în cazul persoanelor pe care le iubim. Le furăm libertatea și încercăm să le controlăm prin a impune anumite lucruri. Dacă ne părăsesc le învinovățim pentru suferința noastră. Nu le respectăm alegerile, libertatea.

„Primul pas al iubirii este respectarea libertății aproapelui.” spune Ieronim Tamaș. Și câtă dreptate are! Iubirea adevărată eliberează, respectă alegerile celui iubit și se bucură. Chiar dacă știe că îi provoacă cea mai profundă suferință, își asumă acest lucru și trasnformă suferința în virtute. Puține persoane sunt capabile de un asemenea gest. În rest ne batem cu pumnii în piept și strigăm cu voce tare: ”Eu iubesc cu adevărat!”. Dacă iubim cu adevărat nu înseamnă că vrem binele persoanei de lângă noi? Nu e egoism să impunem dorințe, lucruri împotriva voinței aproapelui? La ce folos să acționăm așa dacă cel de lângă noi suferă. Fără să ne dăm seama îi privăm de libertate pe cei apropiați și suntem privați în același timp. Trebuie să învățăm să oferim libertate celor pe care îi iubim. Încătușarea spiritului are consecințe și în plan fizic, căci durerea se reflectă inevitabil, riscăm să ne îmbolnavim. Libertatea eliberează sufletele. Un suflet eliberat de lanțurile fricii poate înfăptui cele mai frumoase lucruri, poate împlini cele mai mărețe vise. Un suflet liber e fericit și ajunge să cunoacă adevărata iubire și să transforme imposibilul în posibil.

De câte ori nu s-a întâmplat ca părinții, profesorii să spulbere visele copiilor și a tinerilor prin constrângeri, impuneri. Le tăiem aripile în zbor și alegem noi în locul lor, astfel devin frustrați și văd viața ca pe o constrângere care le năruie visele. Copiii, tinerii și nu numai ar trebui sprijiniți în alegeri. E necesar să îi învățăm că adevărata libertate implică și asumarea consecințelor pentru toate faptele lor. Oferindu-le șansa de a-și urma visele ei pot deveni persoane active în societate, cu perspective și scopuri mărețe oferind la rândul lor iubire și fericire celor din jur prin ceea ce fac. Să lăsăm viața să îți urmeze cursul, să fim liberi și să facem fiecare alegere cu înțelepciune!

Ilona Bálint - Vicepresedinte Asociatia Be You