Cine sunt ?

     Știm cu toții că cea mai mare luptă este lupta cu sinele, dar nu de multe ori știm cine este acest sine, iar răspunsul la întrebările Cine sunt? Cine ești? Cine suntem? nu numai că pare banal, dar pur și simplu stăm minute întregi fără a putea oferi un răspuns pertinent, de multe ori răspunzând cu un indiferent ,,nu știu” . Ne confruntăm cu o criză a identității, a eului personal.

 Avem momente în care ne pierdem și ne căutăm. Căutăm lucruri care să ne definească și să ne ofere ceea ce e mai bun. Oare ce ne definește? Cu cât creștem și ne maturizăm ne schimbăm percepțiile și ne formăm o viziune despre mersul lucrurilor, despre societate, oameni și nu în ultimul rând depre noi. Întrebările pe care le punem în legătură cu propria individualitate cer răspunsuri serioase, întrucât falsa imagine de sine poate duce la pierderea propriei identități. Pofta de viață dispare în cotidian, în rutină, în nemulțumirea de sine și în lipsa încrederii în noi. Imaginea de sine scade deoarece avem impresia că oamenii care ne înconjoară sunt mai buni decât noi și atunci nu ne mai apreciem la justa valoare, ne retragem sau ne luptăm să ne apărăm imaginea stârnind intrigi având impresia că apropriații au ceva cu noi, însă toate astea se petrec în mintea noastră.

De fapt lupta se dă între ,,eul” pe care cred că-l cunosc și ,,eul” care vrea să se afirme și deseori cedăm luând rolul victimei. Devenim prizonierii propriilor sentimente și prejudecăți. Cu siguranță avem momente în care optimismul nostru cedează locul pesimismului, iar ceea ce dorim e să nu mai știm de nimeni, să nu mai facem nimic. Lupta interioară este cea mai grea și avem tendința de a renunța foarte ușor, pierzând echilibrul și pacea din noi, trăind în continuă frustrare.În clipa în care ne punem simpla întrebare ,,cine sunt?” înseamnă că devenim conștienți de faptul că ceva nu merge bine, că avem nevoie de echilibrul între ,,eul interior și ....eul exterior”. De cele mai multe ori ne camuflăm în rolurile care ni se par cele mai bune pentru a ascunde ,,eul interior”, și ne complacem frecvent în rolul de victimă. Suntem nefericiți și apelăm la tot felul de remedii tratând efectul și nu cauza.

Devenim actorii celei mai mari scene care nu este alta decât propria viață. Ne luăm responsibilități la școală, la serviciu, acasă, dar nu ne gândim niciodată să luăm responsabilitatea propriului nostru eu. Devenim atât de ancorați și concentrați pe viața din afara noastră  încât uităm complet de ceea ce este înăuntrul nostru. Avem nevoie de echilibru, avem nevoie de ,,noi”. În cele mai multe cazuri ne lăsăm conduși de furie și orgoliu, ele sunt cele care ne fac să ne menținem la suprafață înaintând spre un fals succes. E nevoie de un timp cu noi înșine, de un dialog și nu un monolog între ,, mine și...mine” pentru a restabili echilibrul lăuntric, atât de necesar împlinirii personale. Numai noi ne putem oferi această pace sufletească care nu poate exista în afara noastră dacă nu vine din interior.

Așadar, adevărata putere este în noi chiar și atunci când simțim că am căzut și nu ne mai putem ridica. Lumea nu se va schimba niciodată dacă așteptăm să facă alții ceva, ea se va schimba odată cu atitudinea noastră pozitivă față de noi și de ceea ce ne înconjoară, privind în noi și apoi către lume, nu invers. În clipa în care conștientizăm unicitatea și valoarea propriei persoane ne regăsim identitatea și ne trezim la viață contribuind la înfăptuirea lucrurilor mărețe. Adevăratul ,,eu” crede în frumusețea vieții și nu se dă bătut în fața dificultăților. El își va urma visul atingându-l prin construirea unei pod din obstacolele apărute în cale. 

Eszter Bálint - Asociația Be You