miercuri, 2 decembrie 2015

”Deoarece ai ochii deschiși crezi că poți vedea.” (Goethe)

     Ochii sunt cei mai buni cunăscători ai lumii. Cu ochii deschiși credem că vedem tot, că nu ne scapă nimic. Dar pentru a vedea adevărul nu avem oare nevoie și de ochii spiritului? De multe ori credeam doar ceea ce vedem. Credem că emitem remarci lucide și raționale la prima vedere a unui fapt. Oare emiterea judecății asupra faptului văzut e cea mai corectă? Ne rezumăm, în majoritatea cazurilor, doar la ceea ce se vede la suprafață, ca în momentul imediat următor să criticăm și să luăm faptul văzut ca adevăr unic și incontestabil. Legătura om-faptă e luată de cei din jurul nostru drept cea mai pertinentă pentru a judeca, a atribui o etichetă. Indiferent de intenția noastră nu contează decât rezultatul în sine, ceea ce se vede la suprafață e fiabil. Contează aparența și învelișul exterior, căci curajul de a privi esența și interiorul e absent. Nu mai acordăm atenție detaliilor, nu pătrundem în adâncul lucrurilor.
     Un cuvânt cheie este curajul. Este nevoie de curaj pentru a spune adevărul unui prieten, pentru a exprima o opinie, un gând sincer. Ne mulțumim doar cu faptul de a judeca comportamentul celor apropiați. Este o relație cauză-efect, unde fiecare comportament e produs de o cauză, dar ochii închiși văd doar efectul și nu cercetează restul. În orbirea aceasta sufletească, aruncăm la nimereală cuvinte pe care nu le gândim, rănindu-i pe cei apropiați, rupând legături, relații, prietenii. Nu acordăm importanță sau uităm că cea mai puternică armă se ascunde în cuvinte, îmbracă forma lor. Folosite potrivit, cuvintele pot deschide orice inimă și închide orice gură.
    Mă întreb cum ar fi să folosim judecățile, criticile, gândurile în mod constructiv. Să avem curajul de a spune deschis ceea ce credem. În acest mod putem face o critică constructivă, care să contribuie la creșterea unei relații, indiferent de natura acesteia. Astfel, am fi în măsură să ne vindecăm de orbirea spirituală.
     Majoritatea tinerilor nu comunică, nu au curajul și nici suficientă încredere de sine să își exprime gândurile de teama de a nu fi judecați. Această lipsă de comunicare distruge relații, produce frustrări. Tinerii au nevoie de încurajare, mai ales din partea pedagogilor și a părinților, dar și între ei pentru a spune deschis ceea ce gândesc. Trebuie învățați cum să emită critici constructive, să facă diferența dintre aparență și esență, să vadă și cu ochii sufletului.
     ”Ochii” care pot vedea într-adevăr limpede și să emită judecăți corecte, sunt ai omului care știe că înainte de a vedea și de a judeca trebuie să unească mintea și inima. 

Ilona Balint

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu