O Românie a sincroniei. Sincronie cu realităţile vieţii cetăţenilor săi. Sincronie cu realităţile vieţii internaţionale. Sincronie cu obligaţiile sale. Sincronie cu drepturile sale.
O Românie a coeziunii. Coeziune cu istoria sa. Coeziune cu prezentul său. Coeziune cu propriile resurse. Coeziune cu aspiraţiile sale. Coeziune cu mijloacele de a le realiza.
O Românie a libertăţii şi responsabilităţii. Libertatea fiecăruia de a fi el însuşi: de a fi diferit, dar şi de a fi asemenea. Libertatea de a se forma prin educaţie şi cultură, de a crea, de a se dezvolta, de a-şi îngriji sănătatea; responsabilitatea de a dărui din prinosul său. Libertatea de a fi uman şi de a simţi omenescul celor din jurul său. O Românie a transparenţei şi dreptăţii. O Românie care să aibă puterea de a privi realităţile în faţă: sociale, politice, culturale, educaţionale, economice, demografice. O Românie care să înceteze a fi autistă în faţa dramelor din comunităţile rurale. Din localităţile mici. Din zonele periferice. Din cătune. Din zone întinse care sunt adevărate ghetouri. O Românie care nu ucide iniţiativa, munca şi capitalul în numele oamenilor, dar mai ales nu ucide oamenii în numele capitalului. O Românie care încetează a fi un vulcan care îngroapă în lava indiferenţei indivizi, comunităţi şi judeţe întregi în numele orogenezei unor elite sau grupuri privilegiate. Cutele unui asemenea proces rămân pentru mult timp drept hâde mărturii ale nedreptăţii! O Românie a justiţiei egale şi a transparenţei instituţionale.
O Românie a solidarităţii. Nu ca retorică searbădă. Nu ca egoism ascuns în blană de hermină. Ci ca act şi pudoare. Nu ca dar de suflet lipsit de raţiune. Căci puţine va semăna. Nici ca act al raţiunii golite de suflet. Căci puţine din multele sale semănături vor rodi. Ci ca ghirlandă de gând şi trăire. O Românie care nu face segregare pe criterii de vârstă, gen, apartenenţă socială, etnică etc.
O Românie a echilibrului şi a bunei judecăţi. O Românie care contribuie la echilibrul regional. Care ştie să convingă că aspiraţiile sale legitime nu sunt menite a zdruncina fundamentele Europei. Ci, dimpotrivă, să le închege mai bine, să readucă stabilitatea pe care o conferă normalitatea realizării unor aspiraţii legitime. O Românie în sintonie cu Republica Moldova. În bună înţelegere cu vecinii săi. Fidelă alianţelor sale şi în primul rând sie însăşi. Capabilă să rezolve diferendele prin negocieri. Fermă însă când interesele sale o cer. O Românie a profesionalismului. O Românie care, prin instituţiile sale, puternice, articulate, solide, dar transparente, deschise şi responsabile, atrage şi formează competenţele în sistemul public şi oferă un exemplu de bună guvernanţă. O Românie a femeilor şi bărbaţilor integri. Nu a pilelor, a nepotismelor de tot felul, a inepţilor împinşi de la spate, a băieţilor buni la toate, a domnişoarelor serviabile, a vedetelor de carton.
O Românie educată. O Românie care are curajul de a investi resurse umane şi materiale suficiente pentru a oferi copiilor săi nu un ghiozdan de pietre de moară atârnat de spate, ci toiagul lui Moise ca îndreptar şi maieútica lui Socrate ca far.
O Românie curajoasă. O Românie care încetează a mai fi o pastişă, o copie mimetică a altora, dar nici nu se baricadează în eul propriu. O Românie care are curajul de a lua deciziile pe care le consideră necesare şi utile pentru cetăţenii săi, pornind de la nevoile şi dorinţele acestora.
Dar ce înseamnă această Românie? Această Românie suntem noi, cei de acum, cei care avem dreptul şi responsabilitatea de a o integra în viaţa noastră. De a o face să se afle mai aproape de aspiraţiile noastre. Să ne ofere mai mult ozon social şi mai puţine pulberi în suspensie. Mai multe şanse şi mai puţin vacuum. Mai multă vatră şi mai puţină alienare.
Este o asemenea Românie doar un vis? Poate că da, poate că încă mult timp de acum înainte va continua să fie un vis. Dar cum ar arăta aceasta dacă locuitorii săi ar înceta să plămădească vise?
Silviu Miloiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu